... si m-o lovit, duminica asta, în Piaţa pros... ăăă...Constituţiei. Mă refer, evident, la primul mare concert la care am apucat să ajung... ever! Adică ACDC. De sâmbată dimineaţa totul a fost parcă un şir lung de acţiuni, aproape nedelimitate temporal (poate şi datorită cantităţii reduse de somn). Cred ca pot rezuma aşa: CFR, beri, ACDC, beri, beri, CFR! :)
Şi pentru că un asemenea eveniment nu poate totuşi fi rezumat la atât, şi pentru că oricum nu am mai scris mult de ceva timp, trebuie să dezvolt puţin. Să începem cu începutul!
Sâmbătă, ora 9:50: fuga după tren, împreună cu un prieten, amândoi plini de entuziasm să-i vedem pe legendarii babalâci. Entuziasmul începe însă să se transforme în nervi şi frustrare în momentul în care opriţi am fost, în câmp, între Predeal şi Buşteni... peste 1 oră jumate! Uitându-ne afară, la toate maşinile care treceau grăbite pe DN1, nervoşi pe copacul care a decis să cadă exact atunci pe liniile CFR şi să întrerupă curentul, dar şi pe incompetenţa şi eterna durere în fund a CFR-ului, autostopul începea să pară tentant... orice se mişca părea tentant!
Într-un oarecare final, cutia aia de fier începe să se mişte... s-a târât cred 1 km, maxim 2... până a ajuns în staţia Azuga, unde, FATALITATE... s-a oprit iarăşi, pentru a lăsa să treca cele 3 trenuri în sensul opus! După primul tren, hotărâţi si "agitaţi" fiind, decidem să ne băgăm ceva în CFR şi coborâm, în speranţa unui preamilostiv care să ne ducă, chiar şi cu o viteză de 50 la oră la destinaţie.
Ploaie, vânt, frig, coafura se sinucide prin implozie! După 10 minute, prindem ceva, dar doar până la Sinaia... blesteme, căci nici microbuz nu mai era la ora 7 seara. Ploaia şi vântul s-au pus bine pe treabă, deci şi puţine şanse de preamilostivi! Plus ca decursul zilei şi-a spus deja cuvântul: not a fine day for science...
Aşa că ne întoarcem în eterna gară CFR, în aşteptarea aceluiaşi tren, care de abia plecase din Buşteni! La Sinaia, evident, mulţimea de oameni nervoşi, îngheţaţi şi aproape linşând casiera de la casa de bilete. Apucăm să bem o cafea, să luăm vreo 2 beri pentru drum, după vreo 15-20 minute vine şi trenul! Ne reluam frumos locurile, după ce nenea din compartimentul nostru a râs copios de încercarea noastră eşuată lamentabil. Dar deh, măcar nu am stat, am avut parte de ceva acţiune, aventură, râsete... a trecut timpul mai plăcut!
Drumul alături de CFR continuă, trenul târându-se ca un lepros care încearcă să urce scările. Ca să fie totul fain, singurul post de radio care se auzea decent, şi nu era operă radiofonică (era prea deprimant să ascultăm ritmul alert al operei în contextul mişcării trenului!), ceva radio ortodox sau transmisiunea în direct a unui meci, era Kiss FM! Până la Ploieşti am luat-o razna pe muzică cu 3 note şi 4 versuri, gen chestia aia în care se repetă cretin Morena şi Panamericano! La Ploieşti am cedat, şi am preferat liniştea... măcar şi trenul se mişca mai repede...
Bucureşti, ora 22:30... dupa 3 ore jumate de întârziere, cu un sfert de creier atrofiat de nervi şi plictiseală, ajungem! Răsuflări uşurate, nişte ultime înjurături CFR-ului în drum spre metrou.
Acuma că am trecut de partea nasoală, să vorbesc de partea faină. Concertul. O nebunie! de oameni, de aglomeraţie, dar şi de concert! Deşi am stat destul de în spate şi am văzut majoritatea concertului pe ecrane, nu a contat, căci s-a auzit impecabil! Şi-au adus oamenii locomotivă, o ditai femeie grasă şi gonflabilă, pe nume Rosie, s-a tras clopotul şi s-a tras cu tunurile. Eternul chitarist nu şi-a aratat vârsta, dar şi-a arătat fundul în boxerii ACDC şi ne-a distrat pe toţi cu mişcările şi stilul pe care până acum le-am văzut doar în videoclipuri. De cântat nu mai vorbesc, s-a dat mare cu nişte mega solo-uri care au sunat incredibil! Overall, un concert bestial, memorabil, care probabil nu va mai avea loc la noi, ţinând cont de vârsta membrilor! Bine că i-am apucat!
Lecţii învăţate în aceste zile:
1. Nu bea mai mult de 2-3 beri la evenimente cu atâta lume. La 60.000 de oameni, va trebui să aproximezi cu jumătate de oră înainte când îţi trebuie la baie. Va trebui să înoţi prin marea de oameni şi să aştepţi minim 15 minute la cozile de la toaletele publice insuficiente! Vei descoperi că un boschet îţi poate deveni cel mai bun prieten!
2. Nu aştepta pauzele dintre concerte să vizitezi toaleta. Te vei întâlni cu restul de sute de oameni care au avut aceaşi strategie. Boschetul îţi zâmbeşte galeş!
3. Nu îţi imagina că odată ce începe concertul vei mai avea vreo şansă să te mişti prin mulţime. Fie ploaie, fie vânt, fie pişarea de pe lume, acolo rămâi. Boschetul nu mai zâmbeşte, dar paharul gol de bere de pe jos da! Feel free to use it! :))
4. Dacă mergi în grup de peste 3, staţi lângă un loc uşor de găsit, unde ai numeroase repere. Căci de te pierzi, şi nu ştii unde să ajungi, pierdut eşti!
Deci, în concluzie, de sâmbătă până luni a fost o maaare singură zi, în care toate s-au desfăşurat într-un ritm alert... acuma urmează ziua de recuperare. But it was definetly worth it!
Mulţumesc lui Oly pentru găzduire, whisky şi pastele delicioase!! Mulţumesc şi pentru poanta cu "nu au mai fost atâţia petroşeneni în Bucureşti din 94 încoace" :)).. am facut-o publicp tuturor şi a mers bine! Mulţumesc mulţimii că nu m-a călcat în picioare şi m-a lăsat să mă îmi regăsesc grupul! Mulţumesc vremii că nu a plouat, deşi am mâncat un frig neaşteptat în Bucureşti! Şi CFR-ul să se ducă dracului!
Mai jos pun nişte filmări mai de calitate din timpul concertului! Că ale mele sunt mişcate că nu am reuşit să mă abţin să nu sar şi să nu ma agit! Şi nu am avut nici chef să stau cu o mână atârnată şi să nu mă bucur calumea de concert!
So I salute you şi vă aştept la Iron Maiden în CLUJ! :D
