... să construiesc o casă... a mea... preferabil pe un deal. Sau la malul mării, ca o schimbare. Și nu, nu doar să angajez muncitori necalificați și ieftini care să muncească 6 ore și restul să bea Unirea și Bucegi și să mănânce mici; și să am pereții ca într-o pictură de Dali. Nu să angajez „termopaniști„ care să spargă jumate din peretele abia-abia gătat de muncitorii sătui cu mici si parfumați cu Unirea. Nu să angajez alți muncitori, de data asta amatori de Polar, care să îmi picteze cu var lego-ul construit de Uniriștii mai sus amintiți precum un adolescent cu probleme de precocitate, zugrăvind într-un mod nouvelle-art și noile ferestre. Nu. Și nu vreau nici parchet cu destul loc între piese cât să își clădească insectele propriul Manhattan. Bughattan.
NU. Mă gândeam mai mult la o vară liberă, plăcută, la niște prieteni, poate la o persoană mai „specială„, care să fie „fundația„, alături de mine, mult praf, multă murdărie, multă muncă, uneori nervi - to spice things up, multe mănuși, multe mâini ca să le rupă, multă sudoare, multă apă, uneori bere - to fun things up, ceva vin - seara, înainte de culcare, pizza (mmm...), multe glume, înțepături, niște nervi iară, somn bun noaptea, mai mult lemn decât beton, mai mult clasic decât modern, mai mult curbă decât cub, etc și tananana... bineînțeles toate astea sub supravegherea unor specialiști și sfătuitori, însă să fie făcut practic și empiric de noi. Pe scurt, un căcălău de muncă, oboseală, piele aspră și așa mai departe, dar și o doză consistentă de distracție, apropiere, susținere, poftă de viață și bunăvoință. Ar dura mai mult, considerabil mai mult, însă rezultatul ar fi un cămin în care ne-am regăsi cumva toți... la propriu. O construcție nu doar fizică, nu doar o clădire. Noi ca o casă...
Doar un gând de duminică spre luni momentan... dar cine știe, one fine day... :)
Noapce bună, deci!
